skip to main |
skip to sidebar
VICTOR V. CIOBANU
Nascut la 11 mai 1940, la Hotin.
1968 - absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu" Cluj-Napoca - Sectia Grafica.
Din 1971 - membru al Uniunii Artistilor Plastici din România 1981 - 1983: profesor de serigrafie la Academia Nationala de arta din Bucuresti
1993-1998 - conferentiar la Academia Nationala de Arta din Bucuresti.
Specializat în tehnici de grafica artistica, ilustratie de carte si afis.
Dupa 1990 a conceput designul la numeroase ziare si reviste românesti.
Din 2008 membru al San Diego Arte Institute.
Expozitii personale: Bucuresti - 1970, 1973, 1976, 1984, 1989, 1993, 2008 - Galeria Simeza ; Roma - 1981; Singapore - 1994;Dej - Galeria “Frezia" - 2006; Cluj-Napoca - Muzeul de Arta - 2006.
Din 1968 participa la majoritatea manifestarilor artistice din România.
Participari la expozitii din strainatate: 1969 - Praga, Bratislava, Santiago de Chile; 1970 - Roma, Torino; 1971 - San Marino; 1977 - Helsinki; 1978 - Portugalia, Viena; 1982 - Lyngby (Danemarca), Praga, Bratislava; 1983 - Detroit (SUA); 1984 - Varsovia, Praga, Bratislava; 1985 - Sofia, Moscova; 1988 - Israel; 2006 - Slovenia.
Participari la expozitii internationale: 1971 - Leipzig: Expozitia internationala de carte. 1978 - Cracovia: Bienala internationala de gravura; Friedrikstadt (Norvegia): Bienala internationala de gravura; Wroclaw: Trienala internationala de desen. 1980 - Rijeka, Iugoslavia: Trienala internationala de desen. 1983 - Baden-Baden: Bienala internationala de gravura. 1994 - Artis Gallery, Pomona, California.
Lucrari de arta monumentala: 1978 - Moscova, Panou intarsie 1200x170 cm. 1980 - Moscova, Parcul Gorki, Mozaic ceramic 1400x550 cm; Kiev, Structura luminoasa 400x200x200 cm. 1981 - Moscova, Vitralii sticla 500x400 cm.
1990 - Premiul UAP pentru Grafica. 2004 - nominalizat la: Premiul UAP si Premiul “Margareta Sterian".
1968 - absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu" Cluj-Napoca - Sectia Grafica.
Din 1971 - membru al Uniunii Artistilor Plastici din România 1981 - 1983: profesor de serigrafie la Academia Nationala de arta din Bucuresti
1993-1998 - conferentiar la Academia Nationala de Arta din Bucuresti.
Specializat în tehnici de grafica artistica, ilustratie de carte si afis.
Dupa 1990 a conceput designul la numeroase ziare si reviste românesti.
Din 2008 membru al San Diego Arte Institute.
Expozitii personale: Bucuresti - 1970, 1973, 1976, 1984, 1989, 1993, 2008 - Galeria Simeza ; Roma - 1981; Singapore - 1994;Dej - Galeria “Frezia" - 2006; Cluj-Napoca - Muzeul de Arta - 2006.
Din 1968 participa la majoritatea manifestarilor artistice din România.
Participari la expozitii din strainatate: 1969 - Praga, Bratislava, Santiago de Chile; 1970 - Roma, Torino; 1971 - San Marino; 1977 - Helsinki; 1978 - Portugalia, Viena; 1982 - Lyngby (Danemarca), Praga, Bratislava; 1983 - Detroit (SUA); 1984 - Varsovia, Praga, Bratislava; 1985 - Sofia, Moscova; 1988 - Israel; 2006 - Slovenia.
Participari la expozitii internationale: 1971 - Leipzig: Expozitia internationala de carte. 1978 - Cracovia: Bienala internationala de gravura; Friedrikstadt (Norvegia): Bienala internationala de gravura; Wroclaw: Trienala internationala de desen. 1980 - Rijeka, Iugoslavia: Trienala internationala de desen. 1983 - Baden-Baden: Bienala internationala de gravura. 1994 - Artis Gallery, Pomona, California.
Lucrari de arta monumentala: 1978 - Moscova, Panou intarsie 1200x170 cm. 1980 - Moscova, Parcul Gorki, Mozaic ceramic 1400x550 cm; Kiev, Structura luminoasa 400x200x200 cm. 1981 - Moscova, Vitralii sticla 500x400 cm.
1990 - Premiul UAP pentru Grafica. 2004 - nominalizat la: Premiul UAP si Premiul “Margareta Sterian".
Etichete
Lista mea de linkuri
Articole despre artist
CALIGRAFII PARADIGMATICE
de Corneliu OSTAHIE
Există oare vreo legătură între gradul de notorietate a unui artist plastic şi numărul expoziţiilor sale personale? Presupun că da, deşi este clar că valoarea joacă rolul primordial în această ecuaţie, motiv pentru care sunt numeroşi aceia care, în ciuda prezenţei lor “eterne” pe simeze, au rămas la o cotă modestă, în timp ce colegi de breaslă mult mai puţin zgomotoşi, cu apariţii publice rarisime, au intrat în conştiinţa timpului lor şi, mai mult, au continuat să se afle acolo ca adevărate exemple de reuşită. Cu toate că - privită dintr-o astfel de poziţie dilematică - întrebarea pare să nu-şi mai afle rostul, mi-am pus-o totuşi recent, atunci când am citit în presă că graficianul Victor Ciobanu a vernisat la Galeria “Simeza” o nouă expoziţie proprie.
Artistul nu face parte dintre cei care simt prea des nevoia să dea ochii cu publicul. Precedenta lui “aventură” de acest gen, despre care eu am cunoştiinţă, a avut loc pe la sfârşitul anilor 80 ai secolului trecut. De atunci, am mai avut ocazia să văd lucrări de-ale sale doar pe holurile unor redacţii la care Victor Ciobanu a trudit din greu ca director artistic, un “job” care l-a făcut cunoscut în lumea presei postdecembriste, mai ales datorită faptului că a fost unul dintre acei foarte puţini artişti autohtoni care au contribuit în mod decisiv la schimbarea în bine a aspectului ziarelor şi revistelor româneşti.
Pe de altă parte, revenind la întrebarea iniţială, în ciuda originalităţii sale indiscutabile, a profesionalismului şi a răbdării de care a dat dovadă, numele nu i-a fost invocat în contexte specifice semnificative cu acea frecvenţă necesară care să-l impună printre graficienii de elită ai momentului. Ceea ce, desigur, nu înseamnă că el nu ar fi unul dintre aceştia. Să mă explic: Victor Ciobanu este un desenator de mare forţă şi subtilitate. De asemenea, este un colorist redutabil şi un analist rafinat al realităţii fizice şi virtuale, citite în cheie cromatică. Nu în ultimul rând, are o concepţie personală despre conţinutul şi funcţia imaginii plastice, ceea ce îi conferă un aer de filosof al semnelor plastice şi nu doar de artizan al aşezării acestora într-o ordine corectă din punct de vedere decorativ. Ei bine, cu toate acestea, persoana sa scăpă de regulă celor care pretind că ar fi îndreptăţiţi să stabilească ierarhii în arta contemporană românească. De ce? Pentru că expune rar? Mă îndoiesc. Pentru că nu este adaptabil şi permeabil la presiunea noului? Mă îndoiesc încă o dată. Unii au spus că posibilul motiv s-ar afla în incapacitatea funciară a de a evolua proprie stilului său, în faptul că artistul reia cu obstinaţie aceleaşi motive vechi de decenii, glosând asupra lor într-un mod care devine obositor, dacă nu de-a dreptul plictisitor. La prima vedere, o astfel de observaţie poate fi reţinută, dar nu şi admisă. Pentru a te bucura pe deplin de luxurianta varietate de înţelesuri, de nuanţe şi subtilităţi a artei lui Victor Ciobanu îţi trebuie, într-adevăr, răbdare, dar aceasta nu este decât un preţ absolut firesc şi normal pe care niciun cunoscător onest nu l-ar comenta şi nici nu l-ar refuza. În actuala expoziţie de la “Simeza” am putut întâlni numeroase versiuni ale unor lucrări pe care le văzusem în urmă cu peste douăzeci de ani; unele dintre ele mi s-au părut a fi chiar acele lucrări, şterse de praf şi reînrămăte. Nu m-am lăsat însă păcălit de astfel de aparenţe pentru că, de fapt, în timp, am înţeles că Victor Ciobanu lucrează la una şi aceeaşi imagine-simbol, la un fel de operă continuă în care ambiţionează să sintetizeze cât mai multe dintre sensurile posibile ale caligrafiilor paradigmmatice din care îşi “deapănă” linia adevăratei sale identităţi artistice. Este un efort impresionant, lipsit de spectaculozitate, orientat spre interiorul unui univers autarhic, necomunicativ, dar tocmai de aceea îmbogăţit continuu cu noi şi noi valenţe interne, în încercarea de a-l face să-şi ajungă sieşi. Senzaţia de saţietate imagistică, de abuz asupra privirii, care este absorbită în nesfârşite labirinturi curbe şi în oglindirile cromatice înşelătoare, te poate îndepărta de adevăratul sens al graficii lui Victor Ciobanu, fapt ce explică într-o bună măsură mediatizarea ei modestă. Acesta a fost însă un risc pe care artistul şi l-a asumat fără a sta prea mult pe gânduri , scopul său fiind, după cum singur mărturiseşte, acela de a crea ceva profund şi cât se poate de durabil.
O ambiţie pe care de cele mai multe ori prezentul o sancţionează prin tăcere ori respingere, dar pe care viitorul o va recunoaşte negreşit şi o va răsplăti cum se cuvine. (29 iulie 2004)